Sesizare din oficiu a Avocatului Poporului cu privire la situatia lui Sorin Oprescu
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi a efectuat verificări, alaturi de reprezentanti ai societatii civile printre care Asociatia GRADO, cu privire la situaţia lui Sorin Oprescu, aflat în arest preventiv în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Verificările au vizat respectarea art. 22 şi art. 34 din Constituţia României referitoare la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi dreptul la crotirea sănătăţii.
Potrivit informaţiilor transmise pe paginile de internet realitatea.net şi antena3.ro, avocatul lui Sorin Oprescu a declarat presei că, din 21 septembrie 2015, Sorin Oprescu a reclamat o durere în piept şi ” a fost dus la Spitalul Sf. Ioan, unde este arondat arestul. Spitalul a spus că nu are posibilitatea de a monitoriza un cardiac”. Totodată, avocatul a precizat că ”nu îşi mai simte degetele mâinilor. Situaţia lui medicală este foarte gravă.”
Persoana arestată preventiv a solicitat să fie transportată la Spitalul Municipal pentru a fi consultată de medicii săi curanţi; în acest sens, avocatul acesteia a precizat: ”nu ne interesează spitalul, ci doar să fie dus la un spital bun, cu aparatură medicală.”
Avocatul lui Sorin Oprescu, Viorel Mocanu, a declarat în data de 23 septembrie 2015: ”Din punctul nostru de vedere, în acest moment, lui Sorin Oprescu îi este interzis dreptul la sănătate pentru că dânşii doresc să se facă în doi paşi, în doi timpi. Ori, dacă eşti suspect iminent de un infarct, nu ai timp să stai după programul de audienţă al comandantului de la Arestul Central, care e doar luni şi miercuri sau după doctorul care vine când nu este în concediu.”
Potrivit aceloraşi informaţii prezentate de mass-media, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a emis un comunicat de presă în care se fac următoarele precizări: ”Urmare la solicitarea formulată de către persoana arestată preventiv şi încarcerată în arestul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în data de 23.09.2015, în respectarea prevederilor art. 71 pct. (6) din Legea nr. 254/2013, factorii decizionali (CMDTA Doctor Nicolae Kretzulescu) au stabilit că persoana în cauză poate fi examinată de către un medic nominalizat expres, la locul de deţinere, urmând ca personalul medical ce are în supraveghere persoanele reţinute/arestate preventiv să permită efectuarea acestui consult la nivelul cabinetului medical din interiorul Centrului de Reţinere şi Are
stare Preventivă.”
In urma verificarilor efectuate, a fost redactat un raport, transmis presei si prezentat in cadrul unei conferinte de presa in data de 25 septembrie 2015, la care a participat si prsedintele GRADO, Mihai Popescu.