20 Noiembrie 2013

 COMUNICAT DE PRESĂ

 

1 din 4 femei a fost victimă a violenței domestice cel puțin o dată în viață!

 

Luni, 25 Noiembrie 2013, pentru a marca Ziua Internațională împotriva Violenței asupra Femeii, Asociația Transcena, în parteneriat cu Fundația Sensiblu, Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului, Asociația Front, Centrul Filia, Asociația Anais, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Artemis Cluj, Asociația ALEG și Institutul Est European De Sănătate a Reproducerii, vă invită la Memorialul femeilor omorâte de violențele din familie, care va avea loc începând cu ora 18.30 în Piața Unirii, lângă Unirea Shopping Center, zona Splai.

 

Conform datelor Consiliului Europei şi ale Comisiei Europene, o femeie din patru este victimă a violenţei domestice la un moment dat în viaţă, iar între 6% şi 10% din populaţia feminină a Europei este afectată de violenţa domestică în decursul unui an. România nu face excepție!

Între anii 2004 și 2012, peste 940 de persoane și-au pierdut viața din cauza conflictelor în familie, asta însemnând o persoană la fiecare 3 zile!

 

In 2012 a fost introdus in lege ordinul de protectie care interzice agresorului sa se apropie de victimă, măsură menită să salveze vieți. În primele 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, mai puțin de jumătate din cererile pentru ordin de protecție fuseseră acceptate, deși au fost peste 86 000 de solicitări de intervenție în cazuri de agresiuni în familie la serviciul 112.

 

”Victimele se confruntă în continuare cu multe probleme. Cel mai important aspect este capacitatea limitata a sistemului de a asigura protectia femeilor agresate de partener. Din păcate, locurile pe care le au la dispoziție în centrele rezidențiale și private din țară femeile care decid să își părăsească partenerul agresiv sunt insuficiente, sub media europeană de 1 loc la 10 000 locuitori, iar în 14 județe nu există niciun loc în care să se refugieze pe o perioadă mai mare de timp”, a spus Mihaela Săsărman, președinta Asociației Transcena.

 

Cristina Horia, directoarea executivă a Fundației Sensiblu, a declarat: ”Atât timp cât atitudinea noastră va fi una de toleranță față de violența domestică, femeile vor continua să moară. Avem nevoie de sisteme funcționale, eficiente și de intransigență față de acest fenomen. Femeile au nevoie să fie în siguranță în propriile lor familii și au nevoie să știe că sistemul le poate proteja!”  

 

Evenimentul din 25 Noiembrie marchează debutul Campaniei pentru Siguranța Femeii în Familie, coordonată de organizațiile mai sus menționate, și se dorește a fi un prilej de comemorare a celor care și-au pierdut viața în urma agresiunilor partenerului și de a atrage atenția autorităților asupra unor probleme care, nesoluționate corespunzător, duc la pierderi de vieți omenești. Femeile sunt cele care plătesc pentru disfuncționalitățile sistemului, iar prețul este viața lor!

 

 

*          *          *

 

 

Asociația Transcena este o organizație non-guvernamentala inființata in 2001. A derulat proiecte in domeniul prevenirii violenței domestice/violenței in familie incepand din 2002 și campanii pentru modificarea legislației in domeniu. Este coordonatorul proiectului „Campanie de advocacy pentru implementarea urgenta a modificarilor din Legea nr. 217/2003 republicată, în special a ordinului de protecție”.

 

Fundația Sensiblu este o fundație corporativă înființată în anul 2002 de Sensiblu, cel mai mare lanț de farmacii din România. De la începutul activității, Fundația Sensiblu s-a implicat în susținerea femeilor și copiilor victime ale violenței domestice prin serviciile gratuite de consiliere socială, psihologică li juridică și cazarea în adăpostul temporar. Din anul 2002, peste 3500 de femei și copii victime ale violenței domestice au beneficiat de serviciile de consiliere, și peste 120 de persoane au fost găzduite în adăpost. Fundația Sensiblu este acreditată conform legii ca furnizor de servicii sociale.

 

GRADO – Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului este o organizație neguvernamentală înființată în anul 1994. A derulat proiecte în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie începând din anul 1998 și campanii pentru modificării legislației în domeniu.Asociația a mai derulat proiecte în domeniul reformei justiției, educației civice și al protecției grupurilor vulnerabile.

Pentru mai multe detalii, contactaţi: